capitalísm sn [At: MARX, C. I, 29 / Pl: ? / E: fr capitalisme] Sistem politico-economic care se întemeiază pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și de schimb.
Mi-am propus să scriu o mini-serie, dacă pot să o numesc așa, despre ceea ce este, ceea ce reprezintă și cum se poziționează capitalismul pe parcursul istoriei față de alte concepte, față de religie și față de sistemele politice. Ceea ce m-a determinat să fac asta este faptul că, în general, este un sistem prost înțeles și mai prost aplicat în România. Am început cu definiția dată de www.dexonline.ro, din simplul fapt că aici se regăsește un lucru interesant, pe langă definiția propriu-zisă, anume faptul că definiția aceasta este dată de nimeni altul decât de către ilustrul părinte al socialismului, Karl Marx. Acest lucru se datorează tocmai faptului că Marx lupta împotriva capitalismului, și cum oare poți să lupți cu ceva ce nu e bine definit? Definiția lui Karl Marx este considerată, fără nicio glumă, cea mai bună definiție dată capitalismului.
Al doilea lucru indispensabil pentru a înțelege conceptul este etimologia cuvântului “capitalism”. Acesta provine din latinescul CAPUT, care înseamnă cap, conform istoricului francez Fernand Braudel, ceea ce ne duce cu gândul la animalele domestice care reprezentau un etalon al avuției, în special vitele, dar și oile, iar cu sensul actual apare doar în secolul XII-XIII referindu-se la stoc de mărfuri, masă de bani sau bani care aduc dobândă, conform aceluiași Braudel.
Capitalismul este un răspuns la o frică de bază a omului, o nevoie care izvorăște din negura istoriei, acea frică fiind frica de necunoscut. Omul, prin natura lui, caută să acumuleze posesiuni fugind practic, de lipsuri. Cum spune profesorul Dorel Dumitru Chirițescu, ne-a fost frică de tunete și fulgere și am găsit soluția în jertfa adusă zeilor furtunii, iar azi ne este frică de plata facturilor și a ratelor la bănci și de aceea am inventat locul de muncă și cariera pentru a ne aduce bani. Așa am inventat capitalismul, acum mai bine de 5000 de ani, când omul a început să distingă valoarea dintre bunuri apelând la un “etalon” distinct pentru a stabili acea valoare, apărând astfel primele forme de schimb de mărfuri, de comerț.
Mi s-a întâmplat foarte des să aud faptul că acest capitalism ar fi ceva rău, că este rădăcina relelor din lume, că este generator de lăcomie și că acest “inamic” va distruge lumea așa cum o știm. Ei bine, tind să îi dau dreptate lui Max Weber, care sugerează idea cum că acest capitalism rău, nu trebuie confundat cu lăcomia, aceasta fiind un defect de caracter. Omul este lacom dinainte de a se fi inventat capitalismul, nu capitalismul l-a făcut lacom. Aspirația către câștig este firească, fiind o trăsătură a celui care muncește. O altă eroare des întâlnită este semnul egal pus între consum, lux, risipă și capitalism, esența capitalismului fiind înmulțirea banilor, nu risipirea lor și nu o etalare a bogățiilor. Este o etichetă total greșită, pusă în special de țările comuniste sau ex-comuniste capitalismului, aceea că lumea capitalistă este o lume a lăcomiei și a lipsei de reguli, dimpotrivă, capitalismul este un sistem al ascetismului, al reținerii dacă vreți în fața oricăror tentații ce ne înconjoară. Acumularea este primul efort de economisire mai apoi de investire a economiei.
Capitalismul este vârful de lance al sistemelor politice democratice, cu cât un stat oferă mai multă libertate, fie că vorbim despre libertatea socială sau economică, cu atât acea țată se dezvoltă mai mult. Cel mai bun exemplu în acest sens îl regăsim la țări precum China, care în anii ’80 era țara cu unul dintre cele mai închise regimuri, prin simpla adoptare a unor politici mai prietenoase față de libertatea economică, are acum una dintre cele mai spectaculoase creșteri economice la nivel mondial. Cheia progresului este libertatea economică.
În încheiere, aș aduce în discuție un citat genial al lui Benjamin Franklin care evidențiază în cel mai simplist mod posibil, “modus operandi” al capitalismului . Acesta spune așa: “Banul naște bani, iar progeniturile pot procrea la rândul lor și tot așa. Cinci șilingi se preschimbă în șase, apoi în șapte șilingi și trei pence, și tot așa până se ajunge la o liră sterlină. Banii produc cu atât mai mult cu cât sunt mai mulți, în așa fel încât profitul crește din ce în ce mai repede. Acela care ucide o scroafă distruge o mie de urmași. Acela care ucide o piesă de cinci șilingi, asasinează tot ceea ce ar fi putut produce: coloane întregi de lire sterline”
