Probabil într-o seară răcoroasă, undeva în agora ateniană, stând pe o piatră, bând un vin diluat cu apă, în proporția ideală cum doar atenienii antici știau să o facă, și povestind cu vreun prieten, Platon a spus “Ceea ce este onorat într-o țară, va fi cultivat acolo.” Mare adevăr, dar mai mult de atât, o dovadă a fapului că geniul nu se găsește peste tot, el trebuie sădit într-un sol potrivit, udat corespunzător, nici prea mult, dar nici prea puțin, expus la temperatura ideală, astfel încât geniul să poată apărea. El nu apare oriunde, nu apare mereu și nu apare niciodată singur, îi place să apară în stol, în serie, în societatea care îi crează climatul ideal.

Geniul la care fac referire în acest articol este, desigur, acel geniu creator sau geniu revoluționar, care a contribuit cu “ceva” la istoria și evoluția omenirii. Nu mă refer la conotația actuală a genialității, pe care o găsesc abjectă, în ziua de astăzi folosindu-se apelativul geniu la absolut orice chestiune ciudată sau diferită, de la sportivi până la creatori de modă. Inclusiv unii părinți își consideră copiii geniali, toată lumea crede că îl are pe următorul Mozart sau Einstein sub propriul acoperiș. E normal să consideri că ai un copil deosebit, dar de cele mai multe ori e la fel ca ceilalți copii. Trăim o perioadă în care există o aparentă “inflație de genialitate”.

Sir Francis Galton, poate primul statistician din istorie, văr al lui Charles Darwin, a spus că genialitatea se moștenește genetic, spunând că “geniile se nasc, nu se dezvoltă”. Vom vedea în cele ce urmează dacă a avut sau nu a avut dreptate.

O analiză a psihologului Dean Keith Simonton pe problema apariției genialității spune că aceasta nu apare în cazuri izolate, “unul în Siberia, altul în Bolivia”, ci în grupuri, un fel de ansambluri de genii, cum ar fi Atena, Florența, Calcutta, Hangzhou, Edinburgh, Viena și, mai nou, Silicon Valley.

geniul

Primul loc în care și-a făcut apariția geniul a fost, desigur, Atena anilor 450 î.Ch. Atena antică, neavând nimic în afară de căldură, a beneficiat totuși un climat perfect pentru apariția unor concepții și idei noi legate de scopul vieții omului. Perioada de apogeu a civilizației Greciei Antice a durat doar 24 de ani, iar perioada de înflorire situîndu-se undeva în jur de 190 de ani. Acum, dacă ne raportăm strict la climat, un an întreg fără prea multă vreme urâtă, am fi tentați să punem “nașterea” genialității pe climă, dar Grecia are în momentul de față aceiași climă ca acum mai bine de două milenii, totuși nu apare un nou Platon sau un nou Socrate. Atunci care să fie secretul vechilor ateniei?

Dacă e să ne imaginăm cum aratau aceste locuri din care a izvorât genialitatea, cred că nicio persoană întreagă la minte nu ar vrea să trăiască în acel moment, în acel loc. Atena de exemplu era un loc urât mirositor, gălăgios, plin de vânzători ambulanți. Florența renașterii a fost un oraș izbit frontal de ciumă, pierzâdu-și unul din trei locuitori, era un loc macabru la acel moment. Totuși, asta confirmă un lucru, anume faptul că genialitatea se naște din greutăți și din obstacole, ea nu se naște pe un camp roz, plin de flori. Omul este motivat în mometul în care îi este greu. De câte ori nu amânați orice până când acel lucru devine critic? Este foarte logic. Când totul este calm și călduț ne străduim mai puțin. În absolut orice domeniu…

Un element la fel de important cum e locul este și sincronizarea temporală. Atena trecuse printr-un război cu perșii, extrem de violent, fiind la o răscruce de drumuri, o  perioadă cunoscută ca și Epoca Axială, un moment în care vechea ordine făcea loc unei noi ordini, mai mult, la conducere se afla Pericle, un om care a deschis total orașul față de străini. La fel, avem cazul Florenței, oraș care a avut familia Medici, una dintre cele mai influente familii din istoria omenirii. Familia Medici sprijinea total dezvoltarea artei, o finanțau cu toată puterea. Primul finanțist al artei și al frumosului a fost Cosimo de Medici, dar perioada de apogeu a fost atinsă în timpul nepotului acestuia, Lorenzo de Medici, el descoperindu-l pe Michelangelo și pe mulți alți artiști ai Renașterii.

Un loc aparte, pe care îl îndrăgesc personal este Viena. Viena este orașul în care înflorirea a durat cel mai mult, peste 100 de ani, cu o întrerupere de jumătate de secol. Dar, la fel ca în celelalte cazuri, Viena era condusă de împăratul Iosif al II-lea, care era total opusul mamei sale, Maria Tereza, o dictatoare în adevaratul sens al cuvântului. Dar Viena avea ceva în plus față de celelalte orașe, avea un public care știa să aprecieze genialitatea, spunea Clive Bell “caracteristica estențială a a unei societăți foarte civilizate nu este creativitatea sa, ci faptul că știe ce trebuie aprociat”. Putem spune, cu lejeritate și fără exagerare, faptul că Viena a fost societatea cu cel mai înalt nivel de civilizație de pe planetă.

Cea de-a doua înflorire a Vienei a venit în timpul împăratului progresist și vizionar, Franz Joseph. Înaintea lui, Viena trecuse printr-o perioadă întunecată, fiind lovită de holeră, o revouluție și un colaps financiar. Ce a făcut împăratul? A dărâmat vechile ziduri medievale, creând astfel celebra Ringstrasse, orașul putând fi numit, fără modestie, Locul Nașterii Lumii Moderne. După primul val al progresului vienez, cel marcat de marii compozitori, cea de-a doua înflorire a Vienei a dat naștere intelectualului de cafenea. Câteva nume sonore care au circulat pe la Café Sperl (loc care încă există și vă îndemn să îl vizitați dacă ajungeți prin Viena) sunt psihologul Sigmund Freud, filosoful Ludwig Wittgenstein, pictorul Gustav Klimt, scriitorii Arthur Schnitzler și Stefan Zweig, fizicianul Ernst Mach sau compozitorul Gustav Mahler. Cu prețul unei cești de cafea aveai asigurată compania și conversația “locuitorilor de cafenea”, acel tip de combinație stranie între introvertit și extrovertit, caracteristică geniului. Alfred Plogar a spus cel mai frumos acest lucru în “Teoria lui Café Central”, “oameni a căror ură față de celelalte ființe umane este la fel de puternică precum nevoia de oameni, care vor să fie singuri, dar au nevoie de companie pentru asta”.

Geniul mai are nevoie de o condiție crucială pentru a-și face apariția. Această condiție se numește deschidere. Fără deschidere nu poate exista geniul. Un lucru cert este faptul că deschiderea față de străini a existat în toate orașele în care a prosperat genialitatea. Într-o perioadă în care toate celelalte orașe-stat din Grecia aveau ziduri, Atena nu avea, era un oraș deschis într-o perioadă conflictuală. Florența era un oraș comercial, deci implicit deschis, Viena, la fel ca în zilele noastre, găzduia diverși imigranți, fiind extrem de tolerantă față de absolut orice naționalitate. Deschiderea reprezintă modul cel mai optim, simplu și accesibil pentru a putea ”fura” idei de la alte societăți. Fără deschidere nu poate să apară geniul.

Viena a fost un oraș care a excelat la capitolul deschidere, asimilând cu totul străinii și sintetizându-i, indiferent de proveniența lor. La fel ca Atena antică sau ca Florența rensacentistă, Viena a fost un oraș extrem de murdar și de aglomerat, contrar a ceea ce este astăzi, un oraș imaculat, obsedat chiar de curățenie. Dar geniul nu înflorește în deșert, ci, asemeni plantei de lotus, înflorește din noroi. Asemeni lui Leonardo da Vinci, ucenicul lui Verrocchio, care și-a dus ucenicia timp de zece ani în bottega florentină, un loc murdar, plin de animale domestice și praf, un loc total neplăcut ochiului.

Și China a avut o perioadă în care depășea cu mult nivelul de civilizație al Europei, iar la începutul secolului XI, era de preferat să trăiești în Hangzhou de exemplu. China avea deja un sistem de sănătate foarte bine pus la punct, un sistem educațional la fel de performant care a dus la un nivel ridicat de alfabetizare. Chinezii au fost pionieri ai navigației, având vase cu până la 500 de marinari, aveau hărți detaliate ale mărilor și oceanelor, dar și hărți astronomice. Toul s-a încheiat în momentul în care puterea a fost preluată de un împărat care a implementat închiderea totală, o redeschidere a Chinei întămplăndu-se în ultimele decenii din prezent. Exploratorul venețian Marco Polo compara Hangzhou cu Veneția, lucru care l-a făcut să fie ironizat până la finalul vieții. Cine știe unde ar fi fost China secolului XXI dacă nu ar fi existat acea închidere totală…

Cred cu tărie faptul că în perioada noastră nu mai apar geniile la fel cum apăreau în trecut din cauza excesului de specializare. Excesul de specializare îngrădește enorm spiritul creator, specific geniilor. Shen Kuo, un savant din timpul dinastiei Song, a fost cunoscut ca poet, ulterior el făcându-se remarcat ca inventator, Goethe se mândrea cu lucrările sale științifice, dar noi îl cunoaștem astăzi ca figură literară. Sir Arthur Conan Doyle se prezenta drept scriitor de ficțiune istorică, dar noi îl cunoaștem după celebrul roman Sherlock Holmes. Leonardo da Vinci se prezenta drept inventator, abia apoi era pictor. Secretul era libertatea de a alege. Fiecare a avut această libertate de a alege, libertatea de a explora. Acum suntem învățați să ne alegem o meserie, iar daca e posibil, să ne specializăm într-o anumită nișă a acelei profesii.

O altă resursă care a contribuit la ascensiunea geniului este riscul. Florentinii de exemplu erau recunoscuți drept niște oameni extrem de pasionati de jocurile de noroc, practicându-le oricând aveau ocazia. Patronii bogați și bancherii au început să parieze pe diverși artiști, uneori pierzând, alteori câștigând, dar le placea jocul în sine. Totuși trebuie să luăm în calcul faptul că în acele vremuri dacă pierdeai ți se năruia viața, inclusiv cea a familiei, neexistând sisteme de asitență socială sau alte chestiuni asemănătoare. Totul era bazat strict pe hazard. Aceiași situație o vedem în Silicon Valley în zilele noastre. Nu cred că are sens să intrăm în detalii aici pentru că vedem în media toți miliardarii din internet, le știm poveștile. Toți, fără excepție, sunt oameni cu puternice înclinații spre risc. Diferența e că acum avem statistici sau alte plase de siguranță pentru a minimiza riscul. Florentinii renascentiști nu aveau așa ceva, de aceea erau mai speciali.

Locurile cu predispoziție la apariția genialității mai au un lucru în comun. Acel lucru este dimensiumea așezării. Toate orașele care au fost incubatoare de genialitate, cu excepția Vienei, au fost mici sau foarte mici. Atena avea sub 100000 de locuitori, Florența era un oraș mai mic, iar Edinburgh chiar mai mic. Ce ne spune acest lucru? Geniul caută intimidate, caută o societate bazată pe încredere. Încrederea se dezvoltă în comunitățile mici, cele care sunt unite prin comunicare în primul rând. Geniul are nevoie de un spațiu hibrid, un spațiu intim, dar totodată deschis în sensul dat de încrederea cetățenilor unul în celălalt.

O calitate importantă a geniului o reprezintă dorința continuă de a îmbunătății ceea ce îl înconjoară. Cei mai buni în acest domeniu au fost iluminiștii scoțieni din Edinburgh. Toate personalitățile marcante din Scoția au căutat mereu să îmbunătățească ceva existet, ceva “furat” bineînțeles, știm deja că geniile împrumută mult.

Revenind la fascinanta Atenă, trebuie să ne întrebăm care să fi fost unul dintre secretele dezvoltării fulminante a acelei societăți? Pentru asta trebuie să vedem cum își petreceau vechii ateniei o zi normală. Ei bine, aceștia stăteau acasă prea puțin, maximum 30 de minute, cu excepția somnului bineînțeles. Restul zilei și-o petreceau plimbându-se, stând în agora, exersând în gymnasium sau uitându-se la luptele din palaistra. Grecii antici, în timpul plimbării contemplau și se gândeau. Da, grecii antici gândeau foarte mult. Ganditorul lui Rodin reprezintă o imagine foarte clară a modului de a fi a grecilor.

Atenienii erau mari amatori de banchete, era locul unde se consumau cantități industriale de vin. Aristotel spunea că vinul consumat în cantitate mare te face să cazi în față, iar berea consumată în cantitate ridicată te făcea să cazi pe spate, din acest motiv grecii își diluau întotdeauna vinul, iar proporția trebuia să fie perfectă, cinci părți apă și două părți vin. Acum, legat de consumul de alcool, putem spune că aproape toate personalitățile considerate geniale consumau mai mult sau mai puțin alcool. De exemplu, Churchill spunea că nu ar fi putut scrie lucrarea sa în patru volume Criza mondială, fără muza sa, alcoolul, acest gen de productivitate fiind numit neoficial “gena Churchill”. Alcoolul acționează precum un drog opiaceu, asemănător morfinei, iar consumat în cantitatea ideală, sprijină gândirea creativă. Nu funcționează la fel pentru toată lumea, deci să nu considerăm că trebuie să ingerăm mai mult alcool pentru a fi geniali. Să îl ascultăm pe Mark Twain care spunea “viciile mele mă pot proteja pe mine, dar te pot ucide pe tine!”

Un element foarte important pe care l-am mai menționat anterior și care poate să ofere sediment pentru apariția geniului este “împrumutarea” unor idei de la alte societăți, dar punându-se în aplicare într-un mod îmbunătățit. Atenienii au furat aproape tot de la vecinii lor, creând un mix extraordinar. Mozart a furat de la mentorul său Haydn, Beethoven a împrumutat de la cei doi, Freud a luat idei la rându-i. În esență toate personalitățile geniale au luat, sub o formă sau alta, idei din jurul lor, îmbunătățindu-le. Până la urmă la asta se rezumă genialitatea, ei văd ceea ce omul de rând nu vede, privind totuși în aceiași direcție.

Cred că una dintre calitățile de bază ale genialității colective constă în factorul motivațional. Atunci când locuitorii unei cetăți fac totul pentru acea cetate, și nu fiecare individual, putem spune că geniul își poate face apariția. Acest lucru îl putem descopri la ateniei. Ei foloseau cuvântul idiot exact pentru a defini “omul care nu se implică în societate”. Același lucru îl putem găsi în Florența. Acest oraș nu avea port, era înconjurat de inamici mai puternici, mai bogați și totodată extrem de agresivi, nu în utimul rând, era lovit de malarie din cauza solului mlăștinos. Totuși, s-a dezvoltat. Și cât s-a dezvoltat… Modul în care o națiune acumulează bogăția are o importanță mai mare decât valoarea bogăției. Sierra Leone este o țară foarte bogată din punct de vedere al resurselor, dar totuși nu există prosperitate. Oare de ce? Din comoditate. Florența nu avea resurse așa că a fost nevoie să își folosească o altă resursă care se pare că o aveau din belșug, mintea.

Decăderea unei societăți care a sădit multă vreme genialitate se întâmplă în momentul în care acea societate devine arogantă, când se închide, când începe să iubească luxul. Putem găsi aceste semnale la fiecare dintre cele câteva ”leagăne ale genialității”, Atena de exemplu s-a închis față de străini la sfârșitul domniei lui Pericle, devenind o societate opulentă, casele fiind tot mai mari, străzile mai înguste și oamenii mai vanitoși.

Revenind la afirmația lui Galton, cum că geniul se naște, nu se dezvoltă, faptele și analizele ultimelor veacuri au demonstrat faptul că genialitatea nu se transferă genetic, cum o face înălțimea, culoarea ochilor sau calviția, ci ea se formează. Thomas Edison spunea că succesul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație, lucru pe care îl confirmă inclusiv psihologia modernă. Pentru a atinge perfecțiunea într-un domeniu este nevoie de minimum 10 ani de practică și 10.000 de ore de muncă intensă, nu se întâmplă peste noapte nimic, înafara faptului că ne cresc parul și unghiile.

La fel ca și potrivirea dintre organism și mediu, cum spunea psihologul David Harrington, este necesar ca geniul să își găsească ecositemul în care își poate desfășura activitatea. Secretarul lui Einstein spunea că, dacă Einstein s-ar fi născut printre urșii polari, ar fi fost tot Einstein. Cred că e greșit, dacă urșii polari ar fi priceput cât de cât fizică, probabil afirmația aceasta ar fi de actualitate. Dacă Einstein s-ar fi născut cu 50 de ani mai devreme, cel mai probabil, nu am fi auzit de el, fiind mult înaintea vremii sale. În concluzie, condițiile ideale pentru ca geniul să ia naștere sunt exact la fel ca și rețeta unei prăjituri extraordinare, trebuie respectate proporțiile ingredientelor cu o precizie de ceas elvețian. Dacă privim cu atenție spre fiecare ”ingredient” putem observa că primează deschiderea așezării către străini, neexistând sub nicio formă rasismul sau xenofobia. Al doilea lucru esențial este stârnirea și promovarea creativității. Creativitatea se stârnește prin lideri deschiși, iar întreținerea ei se face prin sprijinirea și încurajarea încercărilor din diverse domenii, încurajându-se greșeala. Noi ce facem în perioada în care trăim?! Omorâm creativitatea prin sancționarea severă a greșelilor. Al treilea ingredient necesar este mentalitatea locuitorilor. Prin mentalitate se înțelege viziunea societății, dacă oamenii contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte sau urmăresc doar câștiguri personale? Deschiderea față de risc este un alt element care face parte din genialitate, modul în care este perceput acesta, în sensul că e nevoie de stomacul puternic care să poată înghiții critica celorlalți fără a refula. Un alt ingredient nelipsit este perseverența. Teoria este foarte simplă, pentru a lovi ținta trebuie să dai cât mai multe lovituri. Thomas Edison a avut peste 1000 de patente, iar pentru a inventa becul a găsit cateva mii de modalități prin care el nu funcționa. Picasso a avut peste 20000 de lucrări, dar numai câteva pot fi numite capodopere.

Ce avem noi, ca și societate, de învățat din toate acestea? Mai mult, avem capacitatea de a învăța ceva din trecut sau nu vom mai fi înstare să creăm mediul propice pentru cultivarea genialități?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *