Ce este de fapt ceea ce noi numim timp? Modul în care percepem trecerea timpului diferă de la om la om și de la o stare la alta. Albert Einstein a definit în cel mai simplist mod cu putință percepția timpului făcâd referire la relativitate. El spunea următorul lucru “Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta e relativitatea.” Cam așa e povestea cu timpul din perspectiva stării în care ne aflăm.

De asemenea, uneori avem cu toții senzația că timpul trece din ce în ce mai repede. Din perspectiva percepției trecerii timpului există o teorie conform căreia pe măsură ce înaintăm în vârstă ni se pare că timpul trece din ce în ce mai repede. Acest lucru are o explicație cât se poate de logică, astfel un an este perceput diferit de către un copil de 10 ani față de un vârstnic de 80 de ani. Procentual, un an din viața unui copil de 10 ani reprezintă 10% din totalul anilor trecuți din viața sa, în timp ce pentru un octogenar același an reprezintă 1,25% din totalul anilor prin care a trecut acesta. Ei bine, cui credeți că i se pare mai scurt acel an? Este strict o chestiune de percepție.

Acum, acest subiect naște în mintea mea o întrebare. Ce facem noi cu acest “timp”?   Timpul este o resursă limitată, lucru care ar trebui să ne frământe. Indiferent de mediul din care provenim, indiferent de statutul social pe care îl avem, cu toții avem aceleași 24 de ore într-o zi…și Warren Buffet, dar și un om de la polul opus are aceleași 24 de ore, diferența constă în modul în care ei își folosesc această resursă limitată. În timp ce Warren Buffet își utilizează orele citind și dezvoltăndu-se, chiar dacă are o vârstă la care foarte mulți consideră că deja le știu pe toate, alte persoane se preocupă de uitatul la televizor, lamentare și “datul de vină”. Totul constă în modul în care folosim această resursă atât de prețioasă.

În loc să ne plângem că nu ne place ceva din societatea în care trăim ar trebui să ne implicăm, să facem ceva util. În primul rând cu propria persoană, pentru că trebuie să avem noi ca și indivizi ce să oferim înainte de a solicita orice de la alții. În perioada de maximă iluminare a Atenei antice, în timpul lui Pericle mai precis, era o vorbă în socieatea ateniană. Se spunea că orice bărbat care nu face ceva pentru societatea în care trăiește era aspru etichetat, fiind numit idiot. Nu este o insultă, acest cuvânt avâdu-și originea din grecescul idiōtēs. Semnificația cuvântului este om comun sau persoană care nu se implică în societate, un om care nu se implică participativ la dezvoltarea societății în care trăiește.

Oare ce e mai bine să fim? Idiōtēs, ori persoane care își utilizează înțelept această resursă numită în continuare “timp”?

Oare nu e mai sănătos să ne preocupe mai mult modul în care folosim cele 24 de ore? Nu e mai bine să investim acel timp în propria dezvoltare decât să petrecem ore în șir pe Facebook sau la televizor? Să citim sau să facem sport de exemplu. Gândiți-vă câte ore ne petrecem într-o zi dând slide pe Facebook în căutarea admirației celorlalți sau în alimentarea cu invidie când vedem în ce vacanță a mai mers unul sau altul. Dacă tot e plăcut să stăm pe Facebook, de ce nu ne setăm feed-ul în așa fel încât să ne apară informații utile, care pot să ne dezvolte? Există o mulțime de astfel de pagini care oferă conținut de calitate.

Diferența dintre oameni se face strict prin modul în care alegem să consumăm cele 24 de ore din zi. De aici începe evoluția, dar tot aici își are căpătâiul și stagnarea sau involuția. Ne uităm pe Facebook la cum arată cineva, dar acel cineva poate își petrece două ore pe zi în sala de fitenss în timp ce noi desfacem o bere și ne uităm la “Ce spun românii” sau la “Temptation Island”. Ne uităm cu jind la ultima vacanță sau ultima mașină a vecinului, dar nu vedem că acel om poate muncește 14 ore pe zi la propriul vis în timp ce noi abia așteptăm ora 16 să “rupem ușa”. Ne uităm la un bărbat care are la braț o doamnă fermecătoare, dar noi în loc să învățăm cum se poartă o conversație cu o astfel de femeie fluierăm sau maxim pâsâim ori ne exprimăm onomatopeic. Ne plac citatele oamenilor mari din istoria omenirii, dar nu deschidem o carte să aflăm contextul în care acel om a spus ceea ce a spus.

Totul se rezumă la modul în care ne utilizăm timpul și la modul în care facem alegerile de zi cu zi. Așadar, ce ne dorin să fim? Idiōtēs sau prohorisim și noi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *