De câteva zile îmi propun să scriu aceste rânduri, în urma întâmplărilor nefaste ale familiei Pleșu în ceea ce privește implicarea fiului marelui filosof în traficul de droguri. Îmi pare bine că nu m-am grăbit, deoarece inițial voiam să critic extrem de negativ implicarea odraslei filosofului în asemenea activități ilicite, fie că este vorba doar de consum, acesta este ilegal în România, cu toate că Andrei Pleșu critică frecvent penalii și presupusele atacuri la justiția din România. Dar faptul că m-am abținut m-a dus cu gândul pe alte meleaguri.

            Gândul care nu m-a lăsat în pace a fost faptul că toată lumea își dorește o țară altfel, o țară morală și o țară cu mai puțină corupție. Ei bine, faptul că fiul unui stâlp al gândirii românești postdecembriste a fost implicat în asemenea activități, diferențele dintre fapte și retorica celui din urmă spune un lucru esențial despre societatea în care trăim, anume că suferim de boala autosuficienței și a mândriei. Ceea ce îi lipsește acestui popor este educația, nu mă refer la educația școlară ci la educația socială. Nu vom putea evolua nicicând atât timp cât o generație are succes, iar urmașii acesteia decad în umbra infracționalității și a nesimțirii. Cazul familie Pleșu este unul relevant datorită notorietății participanților, dar acest lucru este întâlnit aproape la tot pasul în poporul nostru. Oameni educați cu urmași needucați.

            Din nefericire, cred că diminuarea acestor probleme își va face loc abia după încă vreo două-trei generații. Vedem modele ale luptei anticomuniste care au fost colaboratori ai vechiului regim, oameni care acum latră împotriva vechiului sistem, dar au făcut parte din elitele aceluiași vechi sistem. După 1989 noile funcții din tânărul stat democrat a fost ocupat de aceiași oameni, doar nu au venit nici elvețienii și nici extratereștrii să ne conducă, au fost aceiași oameni. Acesta este unul dintre motivele pentru care avem nevoie de multe generații care să spele mizeria actuală. Nu este posibil ca un om ca și Augustin Lazăr să țipe că este apărătorul drepturilor omului sau ale statului de drept, când în vechiul regim hotăra destinul celor care se opuneau cu adevărat regimului comunist, este o diferenţă între a-ți face meseria și a ți-o face cu plăcere. La fel este cazul lui Tudor Chirilă, marele luptător al statului de drept, care în urmă cu câțiva ani, să nu uităm, a fost prins cu droguri. Până nu ne asumăm trecutul nu vom putea să cucerim viitorul.

            Problema națiunii noastre este că ne trădăm valorile extrem de ușor, călcăm peste orice doar pentru a ajunge individual în vârful ierarhiei. Auzim mereu sloganul vrem o țară ca afară, dar esenţa dezvoltării vestului stă strict în mentalitate. Ei au învățat că e nevoie de toți pentru a prospera și pentru a evolua, și nu de indivizi. Acest lucru se vede cel mai clar în politică, unde în ultimii 30 de ani toate, dar absolut toate campaniile electorale s-au dus împotriva celuilalt, nu asupra a ceea ce poate face bun fiecare. M-aș fi aşteptat ca tânăra generație să fie altfel, dar aceștia sunt mai radicali și mai otrăvitori decât vechea generație. Cazul Germaniei mi se pare extrem de concludent în aplicarea modelului de participare colectivă, puterea și opoziția fiind dispusă să își dea mâna pentru progresul națiunii, noi facem circ inclusiv în Parlamentul European.

            În concluzie, atât timp cât continuăm să avem valori naționale de genul să moară și capra vecinului și nu căutăm să înlocuim capra moartă punând mână de la mână nu vom avea nicio șansă să avem o țară ca afară. Este greu, dar prin educație, prin valorile potrivite transmise din generație în generație și prin recunoașterea și asumarea trecutului, prin încercarea ca noile generații să nu repete greșelile vechii generații, vom reuși să schimbăm ceva în această societate pierdută într-un timp și într-un spațiu întunecat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *