Lumea a fost luată, mai mult sau mai puțin prin surprindere de această pandemie cauzată de noul Coronavirus, COVID-19 sau SARS-COV-2, de la începutul acestui an. Efectele acestei pandemii se resimt pe toate planurile vieții noastre, de la sănătate și până la o banală plimbare prin parc. Ne-a cam dat viața peste cap, făcându-ne să ne reevaluăm valorile după care trăim.

            Am ales să scriu acest text pentru că am constat un fenomen extreme de periculos, fenomen care este posibil de a produce unele efecte sociale și economice primejdioase. Aspectul la care fac referire este apariția unui curent, din ce în ce mai vocal, de euroscepticism. Astfel, în opinia mea, acest curent este unul totalmente greșit și totodată periculos, atât cu privire la fiecare țară în parte, cât și pentru Uniunea Europeană ca și întreg. Îmi doresc din tot sufletul ca, în primul rând din partea clasei politice, dar și din partea societății, să se evite o astfel de abordare. Este periculos. Voi formula o întrebare. Ce am făcut noi pentru Uniunea Europeană și ce a făcut Uniunea Europeană pentru noi? Răspunsul meu vine spre final.

            Din punct de vedere istoric, continentul European s-a confruntat dintotdeauna cu diverse conflicte militare și cu războaie. Aceste conflicte au fost generate de diverși factori, având complexități și cauzalități diferite, de la banalele cuceriri teritoriale urmărind acapararea de resurse, fie material, fie umane și până la diverse orgolii dintre popoarele învecinate. Europa a fost întotdeauna continentul țărilor mici și multe, mai ales în perioada medievală, de după căderea Imperiului Roman, perioadă în care au înflorit diverse principate de mică întindere. Acest fapt a dus, inevitabil, la diverse conflicte între teritoriile învecinate. Pentru a ilustra această afirmație, voi recurge la un exercițiu de imaginație. Imaginați-vă doi oameni, unul care trăiește într-un bloc alături de alți douăzeci de vecini și un altul care trăiește la casă, alături de trei vecini. Care dintre aceștia are șanse mai mari să se înțeleagă bine cu toți vecinii? Dacă extindem acest exercițiu de imaginație asupra evoluției celor douăzeci de locatari, vom constata faptul că nu sunt toți egali. Cinic, dar așa este, egalitatea nu poate exista, doar egalitatea de șanse. Două chestiuni total diferite. Revenind, dintre acei vecini, unii sunt mai înalți, alții mai scunzi, unii au un serviciu mai bun, alții mai puțin bun, unii conduc mașini scumpe, alții merg pe jos. Conflictul dintre aceștia apare fie în momentul în care cel mai scund vrea să îi facă felul celui mai înalt, cel mai sărac să îi facă felul celui mai bogat, fie atunci când cel înalt vrea să îl domine pe cel scund sau când cel bogat vrea să îl domine pe cel sărac. Așa este natura umană, societatea este compusă din lideri, o pătură ceva mai extinsă de mediocrități și o parte extinsă de oameni care își acceptă cu capul plecat soarta. Exact așa se întâmplă și pe un continent cum este Europa. Există țări dezvoltate, care se dezvoltă în continuare, există țări care vor să se dezvolte, dar nu știu ce să facă și ascultă de cei mai dezvoltați, iar în cele din urmă există țări care nici nu vor, nici nu pot și nici nu ascultă de nimeni.

            Printre diversele conflicte care au marcat continentul European pe parcursul timpului, putem să amintim conflictele istorice dintre Franța și Anglia, dintre Franța și Germania, dintre Olanda și Spania, dintre Spania și Portugalia, dintre Ungaria și România, dar și neînţelegerile interne dintre diverse teritorii aflate în același stat. Toate aceste conflicte, deși s-au petrecut în urmă cu mult timp, păstrează cicatricile la vedere, existând în permanență riscul unui nou conflict. De asemenea, au existat o mulțime de bătălii care au avut ca și sursă ideologiile religioase sau cele politice. Să nu uităm de conflictele religioase dintre Biserica Catolică, Anglicanismul britanic și protestantismul german. Din perspective politicii, două curente care au fost la un pas să distrugă lumea s-au născut pe continentul European. Vorbim despre Marxismul care a creat comunismul est-european și hegelianismul din care a derivat național-socialismul german sau fascismul. Așadar, Europa este un continent extrem de fragmentat, atât ideologic, cât și teritorial, care, putem spune fără echivoc că stă pe un butoi de pulbere.

            Pe tot parcursul istoriei ultimelor două milenii a existat o țară care a fost extreme de ambițioasă, comparativ cu celelalte state europene. Vorbim, desigur, despre Germania. Întorcându-ne până în timpul Imperiului Roman, teritoriile germanice au au reușit să țină piept puternicelor legiuni romane, aceștia din urmă retrăgându-se după nenumărate eșecuri de a stăpâni acele teritorii ostile. Dacă avansăm puțin în timp, ne întâlnim cu Martin Luther, fondatorul Reformei religioase care a dat mari bătăi de cap Bisericii Catolice. Un contemporan de-al lui Martin Luther a fost germanul Johannes Gutenberg, inventatorul tiparului. Cei doi au contribuit la tipărirea la scară largă a Bibliei pe care au tradus-o în limba germană. Altfel, Germania a devenit una dintre țările cu o rată mai ridicată de alfabetizare din Europa. În perioada mai recentă, Germania a avut două tentative, aproape reușite, de a cuceri Europa. Dacă nu a reușit să o stăpânească, a reușit să o îngenuncheze, iar fără intervenția SUA, probabil limba Germană era cea mai vorbită limbă la această oră. Fie că ne place sau nu, această țară este cu adevărat locomotive Europei de aproape 2000 de ani, nu doar de la înființarea Uniunii Europene.

            Pentru o perioadă de timp, cu aproximație, până în timpul Primului Război Mondial, Europa era împărțită între patru mari imperii. Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Acest lucru a reușit, într-o oarecare măsură, să mențină o pace relativă. Norman Angell, politician, scriitor și jurnalist britanic, laureat al Premiului Nobel, a publicat în anul 1909 cartea “Iluzia cea mare”, în care argument temeinic faptul că războiul în Europa este practice imposibil, de altfel o părere îmbrățișată de foarte mulți politicieni sau a altor persoane din rândul elitei financiare de la acel moment. Argumentul lui Angell era formulat în jurul ideii conform căreia, în Europa exista un grad ridicat de interdependență între marile puteri, bazată pe investiții și comerț. Ceea ce i-a scăpat atât lui cât și altor personalități ale acelor vremuri, este faptul că atâta timp cât toate părțile implicate câștigă suficient, războiul este departe. Dar atunci când una dintre părți fie nu mai este mulțumită cu partea sa de câștig și are ambiția de a obține mai mult, fie partea de câștig îi este redusă de către ceilalți, singura opțiune este desigur, războiul.

            Revenind la timpuri actuale, situația declanșată de pandemia SARS-COV2, scoate la suprafață unele amintiri istorice neplăcute. Periculozitatea constă în faptul că se ridică multe voci care contestă atât puterea, cât și utilitatea Uniunii Europene. Există lideri politici care șoptesc deocamdată despre posibilul eșec al Uniunii Europene. Nimic mai neadevărat. Singura greșeală pe care o face conducerea Uniunii Europene în momentul de față, este faptul că absentează. Pare să nu se implice. Dar ce așteptări planează în piață referitoare la intervenția Uniunii? Ajutoare? Bugetul Uniunii Europene este compus din contribuția fiecărei națiuni. Întrebare, există o națiune din cadrul Uniunii Europene care să nu fie lovită de această criză? Nu cred. Fiecare țară are propriile problem acum, dar pe măsură ce unele țări vor depăși criza. Îi vor ajuta pe cei care au nevoie de ajutor.

            Ce este în esență Uniunea Europeană? Uniunea Europeană este o idee în care credem cu toții. Uniunea Europeană este o idee care ține Europa unită, este o idee care ajută statele să depășească unele bariere istorice și o idee care are drept scop dorința de a ridica nivelul de trai al tuturor cetățenilor care fac parte din ea. Totodată, expectanța ori aşteptarea unora, cum că Uniunea Europeană trebuie să vină la fiecare în parte și să ne pună în buzunar mai mulți bani, să ne facă infrastructura sau fiecăruia ce îi lipsește este total eronată. Rolul Uniunii Europene este acela de a arbitra, de a sugera sau de a recomanda. Cine își dorește dezvoltare, are la dispoziție toate instrumentele necesare, trebuie doar să le folosească. Putem să studiem cazul Poloniei, care a devenit membru al Uniunii Europene din mai 2004. Această țară s-a folosit la maximum de resursele puse la dispoziție de organismul sau idea de Uniune Europeană, cunoscând astfel o explozie a industriei naționale. În cazul României, ei bine, politicienii noștri au făcut exact opusul, un mare nimic. Mai mult, nu a lăsat nici companiile private să acceseze banii, îngreunând procedurile birocratice într-un fel parcă batjocoritor. Probabil pentru a avea exclusivitate companiile unor apropiați de-ai lor. Astfel, s-a ajuns la inepțiile conform cărora “nu vrea Olanda sau Germania ca România să se dezvolte”. Tipic incapabilului care caută factori externi pentru propriul eșec. Dacă omul de rând dă vina pe stat, pe vremuri, pe climă ori pe geografie, însuși statul caută lupul cel rău în rândul altor națiuni.

            Ce a produs această pandemie în sistemul sanitar? Sistemul sanitar este totalmente copleșit de volumul mare de persoane infectate cu COVID-19. Cest fapt este confirmat de situația cu care se confruntă sistemul medical din majoritatea statelor, indiferent de nivelul de dezvoltare al respectivelor state. Chiar și Germania are dificultăți în a stăpâni volumul mare de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale. Dar oare este corect să acuzăm pe cineva din cauza faptului că sistemul sanitar este copleșit de acest virus? Într-adevăr, sistemul are obligația de a nu se panica și de a demonstra că este stăpân pe situație, dar nu putem să avem pretenția să întreținem un sistem sanitar supraponderal doar în eventualitatea apariției unei pandemii. Repet, asta nu exonerează răspunderea pentru faptul că sistemul nu este pregătit pentru așa ceva. Tocmai din motivul rarității cu care apar astfel de fenomene, astfel de situații sunt numite “situații de criză”, sunt o excepție și nu o regulă. Prevenția este o datorie a sistemului, prin prevenție se evită suprasolicitarea unui segment, al sănătății în cazul de față. Epidemia a început în luna decembrie a anului 2019, în Wuhan, China. Întrebarea pe care mi-o pun este, nu era normal ca liderii lumii să prevadă faptul că o Chină care produce și export marea majoritate a produselor pe care le folosim peste tot în lume poate să genereze o pandemie? Nu era previzibil faptul că într-o economie globală, dar și într-o societate globalizată, ușurința cu care circulă mărfurile și persoanele amplifică riscul de escaladare a unei pandemii? Nu au avut timp oare acești lideri din toată lumea să prevadă acest lucru din luna ianuarie până în martie, astfel încât să se pregătească cu materiale de protecție și cu teste? Cred că aceste lucruri puteau să fie prevăzute. Dar toți liderii lumii au fost mai preocupați de sindromul politically correct. O sintagmă desuetă, ținând cont de situația în care ne aflăm.

            În al doilea rând, lumea se confruntă cu o criză economică generată, nu de COVID-19, ci de suspendarea forțată a consumului. În economia secolului XXI, consumul este cel care ține sistemul funcțional. Circulația banilor pentru economie are aceleași atribuții precum sângele pentru organism, are rolul de a “oxigena” economia. Carantina generală nu face altceva decât să provoace o cangrenă, ea întrerupe oxigenarea economiei. Ce se întâmplă atunci când organismul este privat pentru mai mult timp de oxigen? Ei bine, organele încep să cedeze. Primul organ din economie care a cedat este industria de entertainment. De aici începe un adevărat domino economic. Producătorii de materie primă pentru acest domeniu vor rămâne cu un stoc considerabil de marfă nevândută, care expiră. La rândul lor, acești producători blochează proprii furnizori de materie primă. Aceștia din urmă obișnuiesc să furnizeze materie primă și altor industrii, înafara celor de entertainment. Ce se întâmplă când un segment al afacerii își suspendă plățile? Chiar dacă furnizezi marfă în mai multe segmente, marja de profit standard este de aproximativ 10%, astfel, dacă 25% din clienții tăi nu mai plătesc, dezechilibrează balanța încasărilor, generând astfel un faliment pe verticală. Astfel, se ajunge la concedieri sau la întârzierea plății salariilor. De aici putem să vorbim despre o criză socială. Ce face Europa dacă în următoarele luni se trezește cu câteva zeci de milioane de șomeri?

            Consider că acest blocaj economic este unul artificial, cauzat de către guvernele statelor, nefiind natural, generat de vreun reglaj al pieței sau de o saturație a unui segment de piață, ca de exemplu criza creditelor din 2008 sau criza supraproducției din 1929. Primul pas care ar trebui făcut este de a găsi de urgență o soluție pentru reluarea activităților economice. Cred că o măsură mai potrivită ar fi fost izolarea persoanelor vârstnice și a acelora care suferă de boli cornice, astfel încât mediul de afaceri să își poată continua activitatea, chiar dacă într-un ritm mai temperat, dar măcar să aibă șansa de a-și acoperi cheltuielile fixe. Dacă acest blocaj se întinde pentru o perioadă mai lungă de două, trei luni, efectele economice vor fi dezastruoase.

            Să revenim asupra subiectului principal și anume la riscul escaladării mesajelor cu privire la inutilitatea ori chiar decăderea Uniunii Europene. Având în vedere contextul în care mass-media joacă un rol extrem de important, ne sunt prezentate diverse cazuri, cu precădere din Italia, în care diverși politicieni dezarborează steagul Uniunii Europene de pe diverse instituții. În schimb, nu se precizează faptul că acei politicieni sunt preponderent din sudul țării, cu excepția Ligii Nordului. Sudul Italiei este predominat de zone sărace și conservatoare. Există o legătura covalentă între sărăcie și conservatorism, dar acesta este un alt subiect pe care nu vreau să îl dezvolt acum. Așadar, aparent Italia este nemulțumită de faptul că Germania, implicit Uniunea Europeană, nu sprijină statele afectate de pandemie. Întrebarea mea este ce anume să facă Germania? Germania nu este la rându-i afectată de aceiași pandemie? Toată Europa este afectată de COVID-19. Ajutorul vine în momentul în care o țară nu are propriile ei probleme. Este ca și cum îi ceri bani împrumut unei persoane nevoiașe. De exemplu, Grecia a fost ajutată la infinit pentru a depăși criza din 2008, lucru pe care nu l-au făcut nici în ziua de astăzi, Grecia cheltuind acei bani proveniți din ajutoare pentru cheltuieli nesănătoase. La fel ca și în cazul României, luăm bani împrumut ca să susținem niște cheltuieli care nu produc la rândul lor bani, cum ar fi investițiile. În acel caz, Grecia este un fel de Românie, dar cu altă istorie. Există țări care ar vrea să urmeze modelul Marii Britanii și să părăsească Uniunea Europeană.

Revin astfel cu răspunsul la întrebarea pe care am pus-o la început, anume ce facem noi pentru Uniunea Europeană și ce face Uniunea Europeană pentru noi? Înainte de a îmbrățișa o poziție dominată de euroscepticism, gândiți-vă la faptul că astăzi dacă vă poftește inima, vă urcați în mașină sau în avion și mergeți la Roma. Sau la Viena. Sau la schi în Saint Moritz ori la Cortina d’Ampezzo sau la Ischgl. Sau doriți să vizitați Saint-Jean-Cap-Ferrat ori vreți să vă distrați în Ibiza. Ați vrea ca oricare dintre aceste drumuri să se lase cu vizite pe la ambasade să umblați după vize? Astăzi avem un nivel de trai net superior comparative cu 15 ani în urmă. Vă plăcea România anilor 2000? Vă plăcea sărăcia și prostia care împuțeau străzile de atunci? Era frumos când treceau camioanele germane prin România și șoferii aruncau bomboane copiilor ca și în Africa?

Ce ne-a mai dat Uniunea Europeană? O, da… corupția. Corupția este la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, există încă (chiar și Germania are corupție), dar la un nivel scăzut comparativ cu anii 2000. Vă este dor de politica anilor 90, când s-au vândut fabrici mai ieftin decât fierul din compoziție? Sau când un anume politician a concesionat Delta Dunării? Nu cred. Uniunea Europeană a redus drastic aceste apucături sălbatice prin simplul fapt că există un organism superior care mai trage câte o palmă peste cap corupției.

Tot Uniunea Europeană ne-a oferit acces la produse de calitate, produse la care în urmă cu 20 de ani nici nu ne gândeam. Cele mai bune produse la care aveam atunci acces erau cele turcești sau rusești. Un produs care avea scris pe etichetă Made in Germany era high-end.

Acestea sunt câteva avantaje pe care le simțim și le trăim noi, ca și cetățeni ai Uniunii Europene, prin simplul fapt că suntem parte al acestui proiect. Ce oferim noi în schimb? Cam nimic… deci cred că este mai avantajos pentru noi să apreciem acest organism.

De departe cel mai periculos efect al unei posibile destrămări a Uniunii Europene este iminența unui război între statele europene care ar avea drept cauză dispariția garantului de pace. De la înființarea Uniunii Europene, din anii 50, s-a înregistrat cea mai lungă perioadă de pace în cadrul acestor țări. Acesta este motivul principal pentru care avem nevoie cu toții de Uniunea Europeană. Unul dintre scopurile pentru care aceasta a fost creată este cel al diminuării conflictelor militare.

În opinia mea, aceste conflicte care au apărut recent în cadrul intern al Uniunii Europene, sunt generate de factori externi. În ultimii ani, diverse puteri internaționale sunt deranjate de ascensiunea Uniunii Europene. La vederea a astfel de situații nu pot să nu îmi pun întrebarea simplă cui prodest? Cui folosește o Uniune Europeană slabă? Vedem cum Rusia și China se înghesuie să ajute doar unele țări membre. De ce fac asta? Și în Rusia și în China este COVID-19. Răspunsul stă în faptul că nicio putere mondială nu își dorește încă un jucător puternic la masă. Acest lucru este întărit de faptul că inclusive SUA administrată de Donald Trump tratează selective doar cu unele țări membre ale Uniunii Europene și nu cu întreaga uniune.

Nevoia de a aparține de Uniunea Europeană se vede cel mai bine în cazul Italiei. Faptul că lipsa turiștilor din Italia afectează atât de sever economia lor ar trebui să întărească nevoia acestora de idea pe care o numim Uniunea Europeană. Fără turiștii europeni, aparent Italia este pe nicăieri.

Oare este bine să nu mai existe Uniunea Europeană? La fel cum în vremuri de prosperitate noi avem nevoie de Uniunea Europeană, în aceste momente grele ea are nevoie de noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *