Religia și capitalismul – nu orice societate poate îmbrățișa sau aplica capitalismul

Un subiect amplu dezbătut, blamat de unii și îmbrățișat de alții, este poziționarea religiei față de capitalism. Religia este sufletul culturii și fundamentul civilizației, așa cum o știm noi. Dar totodată, face diferența între om și animal, cel din urmă neavând nicio religie. Religia a stat la baza evoluției omului până la un punct în care aceasta s-a opus evoluției naturale a societății. Nu vreau să spun că religia nu

Criza, un rău necesar?

Aud tot mai des, în spațiul public, dar mai ales în rândul apropiaților, discuții despre iminența declanșării unei crize, sociale ori economice. Cel mai probabil, cu toții asociem acest cuvânt cu ceva nefast, cu ceva rău sau cu suferința. Nu este neapărat așa. Ne-o spune chiar Albert Einstein: “ Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem același lucru. Criza este cea mai binecuvântată situație care

Ce nu știm despre capitalism?

capitalísm sn [At: MARX, C. I, 29 / Pl: ? / E: fr capitalisme] Sistem politico-economic care se întemeiază pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și de schimb. Mi-am propus să scriu o mini-serie, dacă pot să o numesc așa, despre ceea ce este, ceea ce reprezintă și cum se poziționează capitalismul pe parcursul istoriei față de alte concepte, față de religie și față de sistemele politice. Ceea ce

Despre capitalism – Originile antice ale capitalismului

Capitalismul are ca fundament, combinația culturilor Greciei Antice și Romei Antice. Aceste două culturi, care sunt succesive de altfel, stau la baza capitalismul de astăzi. După cum știm cu toții, istoria se repetă, acum existând o asemănare izbitoare cu perioada romană, urmând după perioada greciei antice. Perioada de ”înflorire” a societății moderne fiind era industrială, trăind momentan în expansionismul roman, rămâne de văzut cum va arăta viitorul, în speranța că

Construim cabane sau Empire State Building?

Unul dintre motivele pentru care am ales să dau ființă acestui blog este faptul că îmi place să citesc mult despre subiecte legate de istorie, de economie, de politică, în general orice este legat de trecut, prezent și viitor. Îmi face o deosebită plăcere să învăț mereu despre aceste teme, considerând că urmărind și învățând trecutul, putem anticipa viitorul. Între timp, mi-am dat seama de faptul că pentru a învăța